„Stadiul spitalului metropolitan – o întreagă dezbatere, dacă suntem sau nu capabili. Îl vom construi și vom demara licitația când vor fi toate documentele gata. Au fost obținute certificatele de urbanism pentru realizarea acestui spital. Au fost inițiate demersurile pentru alipirea celor două terenuri din Pipera. Realizarea studiului de fezabilitate se va face prin compania municipală”, a declarat primarul Gabriela Firea, la Consiliul General al Municipiului București (CGMB), de joi.
Consiliul General al Muncipiului București (CGMB) a votat, în februarie, preluarea autobazei RATB Pipera, de către Primăria Capitalei, pentru construirea Spitalului Metropolitan. Potrivit primarului general, Gabriela Firea, invesția pentru Spitalul Metropolitan ar putea fi de 300 de milioane de euro.
„Proiectul este gata și este pe circuitul de aprobare, dar va fi de durată, pentru că va trebui să fie aprobat și de Parlament. Tot terenul pe care se va costrui spitalul, campusul și spațiul pentru facultate are 10 hectare. Jumătate din acest teren aparține SRTv, iar pe cealaltă jumătate se află o bază RATB”, declara în ianuarie, pentru MEDIAFAX, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.